Să exfoliem sau nu? Și cât de des să o facem?

Să exfoliem sau nu? Și cât de des să o facem?
Eram destul de mulțumită de tenul meu. Am ten normal cu tendință de uscare, că nu putea fi perfectă situația, nu-i așa? Îmi curăț și hidratez fața cu conștiinciozitate în fiecare zi, mănânc relativ sănătos, multe fructe și legume crude, nu beau și nu fumez. Ce mai, sunt o adevărată habotnică. Dar după ultima vizită la salon, ghici ce? N-ar fi rău dacă aș introduce exfolierea săptămânală înapoi în rutina mea. Mereu grăbită am neglijat acest aspect.

Sună cunoscut, nu? 🙂

Nu este o regulă în ceea ce privește cât de des ar trebui făcută exfolierea. Nu exagera cu exfolierea pentru că poți face mai mult rău, in sensul că riști să îndepărtezi acel strat util de grăsime, care te protejează, dar nici prea rar pentru că ingredientele active din creme nu se vor mai absorbi, sau oricum mult mai greu. În esență un ten mai gras are nevoie de exfolieri mai dese decât cel uscat. Vara când e mai cald și mai umed afară se justifică exfolierile mai frecvente. Poți începe cu o exfoliere pe săptămână și dacă este necesar mai introduci una. Ai grijă să întrerupi imediat dacă ai sesizat că pielea ți se înroșește sau devine iritată sau mai sensibilă.

Exfolierea o poți face mecanic cu produse care conțin mici particule abrazive, prin mișcări ușoare (nu ajută dacă aplici cu presiune mai mare) folosind și perii moi sau bureți (ex buretele Konjac).

Sau se poate face chimic cu soluții care conțin acizi (AHA sau BHA). În funcție de concentrația acestor acizi poți aplica mai des sau mai rar soluția de exfoliere. Souțiile cu concentrații ridicate de acizi se folosesc de regulă în saloanele cosmetice sub atenta supraveghere a unui specialist.

Hai că la teorie stăm iar bine, practica ne omoară, nu-i așa? Dar pe bune, de Luni ne apucăm, da?

Suport clienti Luni - Vineri 9:00 - 17:00

0747222868 office@rearosenberg.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!